Distribuitor Ariston & Viessman

În cazul în care vrei să renunţi la sistemul centralizat de încălzire şi să îţi cumperi o centrală termică, acum este momentul ideal. Magazinul nostru comercializeaza echipamente, utilaje, accesorii si piese de schimb pentru instalatii termice, sanitare si sisteme de ventilare-climatizare, capabile sa satisfaca cei mai pretentiosi clienti. Însă, înainte de a face pasul, trebuie să ştii cum să alegi cea mai potrivită centrală pentru locuinţa ta. Producerea de apă caldă depinde de puterea termică a centralei. Cu cât puterea este mai mare, cu atât debitul de apă caldă va fi mai mare şi, astfel, şi numărul de consumatori simultani. Debitul maxim al unui robinet este de 10-11 litri/minut, iar la o pară de duş de 7-8 litri/minut. De aceea, pentru doi consumatori simultani (1 duş şi un robinet) puterea centralei trebuie să fie cel puţin 28-30 KW. Pentru un confort sporit, există posibilitatea ca pe lângă centralele mixte, care produc apă în regim instant, să alegem centrale cu boiler încorporat (rezervor de acumulare încorporat în centrală) sau centrale care produc doar încălzire, iar producerea de apă caldă se face prin cuplarea acestora la un boiler indirect. Cu cât volumul de apă caldă stocat este mai mare, cu atât confortul şi utilizarea mai multor consumatori simultani creşte. Pentru un randament şi o eficienţă ridicate se poate opta pentru o centrală termică în condensare. Principala diferenţă între centralele clasice şi cele în condensare o constituie eficienţa energetică: centralele clasice au un randament de până la 92-94% (în funcţie de model), iar cele în condensare ajung la o eficienţă de 107-109% datorită componentelor speciale ce permit recuperarea căldurii din condens. Acest lucru presupune un consum mai mic de combustibil cu până la 35% pentru producerea aceleiaşi cantităţi de căldură. Centralele în condensare pot funcţiona prin radiatoare (calorifere) sau prin pardoseală.

Ariston